Este doliu în lumea sportului din România. Alergătorul Robert Cadar a pierdut astăzi lupta la viață în fața temutului cancer cu care se războia de multă vreme. Anunțul cutremurător a fost făcut public de soția sportivului pe pagina lui oficială de Facebook.
În vârstă de 40 de ani, sportivul lupta cu o formă rară de cancer: melanom de mucoasă bucală cu metastaze cerebrale.
“Azi îngerul meu s-a dus să alerge în cer… a luat cu el inima mea și știu că toată lumea l-a iubit… A fost cel mai minunat om, un luptător cu o voință și un optimist extraordinar care a adus numai bine pentru noi toți,… mie mi-a fost cel mai grozav iubit, soț și prieten… Acum a încheiat cel mai dur maraton, dar l-a încheiat așa cum îl știți voi toți… Te iubesc, îngerul meu!”, a scris soția pe profilul de Facebook al lui Robert.
El a fost operat la începutul anului.
“A fost o operație complexă. Am pierdut mai multi mușchi, o parte din os, vena jugulară internă, vreo 7 kilograme în greutate și altele”, povestea tânărul pentru aimx.ro.
La începutul acestui an, cazul lui Robert a ajuns în atenția Avocatului Poporului, care s-a sesizat din oficiu, după ce acestuia i s-a refuzat decontarea tratamentului efectuat în Franța. Anterior, sportivul a prezentat, în 6 ianuarie 2018, pe blogul său, sub titlul “Sistemul medical creat de oameni sănătoşi (împotriva cancerului. Ep.15)”, faptul că, în luna octombrie 2017, a solicitat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Braşov, în baza documentelor medicale, să i se deconteze costurile medicale ale tratamentului din Franţa, care se ridică la 7.000 de euro.
La sfârșitul lunii trecute, maratonistul a făcut un nou apel pe cunoscuta rețea de socializare, în care a vorbit despre boala chinuitoare, le-a cerut oamenilor să doneze în continuare pentru el și a vorbit foarte frumos despre soția lui care i-a fost alături în lupta cu maladia mortală.
“Sincer am uitat zilele, așa de repede trec!
➡️ Am promis ca revin deci pe scurt după vreo 5 zile în care am vorbit cu clinica și am modificat dozele ca să scap de durerile de nerv, nu am reușit să găsim varianta optimă din care 2 zile de așteptare să mă vadă medicul specialist pe durere m-am întors la clinică așa cu dureri că s-au speriat când m-au văzut.
➡️ Deci din 25.07 sunt în clinică, în primele zile m-au stabilizat apoi medicul specialist pe durere a încercat un test cu un medicament pe bază de morfină, nu vă spun că nu îmi aduc nimic aminte din ziua respectivă până pe la 18.00. Mă gândesc la soția mea ♥️ care s-a chinuit cu mine să mănânc etc. etc.
➡️ Am schimbat testul și acum facem tot pe un fel de morfină cu eliminarea prelungită.
➡️ Cam atât de aici trebuie să iau micul dejun, mai revin cu noutăți că se pare că sunt mult mai treaz.
➡️ Dacă va trebui să rămân mai mult în spital trebuie să verific și partea financiară să văd ce mai este în pușculiță. Mulțumesc pentru bunătate lui Răzvan Urdea și Asociației People for Sport România.
➡️ Unde puteți să donați în continuare, aici aveți toate datele robertcadar.ro/doneaza”, a scris Robert Cadar pe pagina sa de Facebook.
Robert Cadar era inginer de profesie, dar cunoscut în România ca blogger, fotograf, ciclist, alergător montan.